Dosar 1494/111/2019 din 20.05.2019

anulare act emis de autorităţi publice locale HCL 51/2016


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1494/111/2019
Data dosar:
20.05.2019
Instanta:
Tribunalul Bihor
Departament:
Secţia a III-a Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
anulare act emis de autorităţi publice locale HCL 51/2016
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.11.2019 la ora 09:00

    Complet: CAF 1
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamantul MATEI FĂNICĂ, în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL ORADEA şi C******** L**** A* M*********** O*****, şi în consecinţă: - dispune anularea în parte a HCL Oradea nr.501/28.07.2016, în ceea ce priveşte schimbarea destinaţiei, respectiv unitatea teritorială de referinţă (UTR), a imobilului situat în Oradea, str. Pădurii nr.3, identificat cu nr.cad.194840, înscris în CF 194840 Oradea, în sensul aducerii imobilului la destinaţia, respectiv UTR-ul, pe care acesta l-a avut anterior adoptării HCL Oradea nr.501/28.07.2016; - obligă pârâtul Municipiul Oradea la emiterea, în favoarea reclamantului, a unui certificat de urbanism prin raportare la destinaţia şi UTR-ul imobilului descris mai sus, avută anterior adoptării HCL Oradea contestată. Obligă pârâţii la plata în favoarea reclamantului, a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţa publică din 19.11.2019.

    Hotarare 952/2019 din 19.11.2019
  • Sedinta din data de 12.11.2019 la ora 09:00

    Complet: CAF 1
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării, amână pronunţarea hotărârii pentru data de 19.11.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2019
  • Sedinta din data de 15.10.2019 la ora 09:00

    Complet: CAF 1
  • Amână cauza

    Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâţilor, pentru a se pronunţa asupra înscrisurilor comunicate la acest termen, şi pentru ca reclamantul să depună la dosar CF in extenso,

    Incheiere de sedinta din 15.10.2019
  • Sedinta din data de 17.09.2019 la ora 09:00

    Complet: CAF 1
  • Amână cauza

    Pentru ca reclamantul să se pronunţe asupra înscrisurilor comunicate la acest termen şi pentru ca reclamantul să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte situaţia juridică a terenului anterior şi după adoptarea HCL ce face obiectul cauzei, iar pârâţii să precizeze dacă în zona în care se află imobilul reclamantului sunt trase utilităţi şi dacă sunt construite şi alte imobile în zona respectivă,

    Incheiere de sedinta din 17.09.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD