T**** D*****
CondamnatÎn baza art. 587 alin.1 CPP rap. la art. 100 şi art. 55 ind. 1 din Lg. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017 admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul T**** D*****,în prezent deţinut în Penitenciarul Satu Mare în executarea pedepsei de 2 ani şi 40 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1535/2018 a Judecătoriei Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 338 Cod penal. Dispune punerea în libertate a condamnatului, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.1648/2018, emis de Judecătoria Satu Mare, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor de art. 104 Cod penal. În baza art. 272 al.1 C.proc.pen. dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 313 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Domide Mirabela. În baza art. 275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07 ianuarie 2020.
Hotarare 16/2020 din 07.01.2020