T****** M***** M*****
Intimat Reclamantla sediul av. POP ADRIANI************ D* P****** A* J******** S*** M***
Apelant PârâtAdmite ca fondat apelul formulat de apelantul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI SATU MARE, în contradictoriu cu intimatul T****** M***** M*****, împotriva sentinţei civile nr. 3547/16.10.2019 pronunţată la Dosar nr. 1495/296/2019 de Judecătoria Satu Mare, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge plângerea contravenţională formulată împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PSMX nr. 151972/04.02.2019 întocmit de apelant pe seama intimatului. Decizia este definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 22.01.2020.
Hotarare 32/2020 din 22.01.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit disp. art. 396 alin. 1 Cod proc. civ., urmează să dispună amânarea pronunţării la data de 22.01. 2020, urmând ca soluţia să se pună la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, potrivit disp. art. 396 alin. 2 Cod proc. civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2020