M**** N****** E***
ReclamantA****** N******** D* A*********** F****** - D******* G******* R******** A F********* P****** P*******
PârâtRespinge ca rămasă fără interes cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M**** N****** E*** în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Giurgiu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.12.2020.
Hotarare 425/2020 din 22.12.2020amana pronunţarea la 22.12.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2020pentru a se depune inscrisuri de către pârâtă acorda termen la 15.12.2020
Incheiere de sedinta din 20.10.2020pentru a se lua cunoştinţă de înscrisuri acordă termen la 20.10.2020
Incheiere de sedinta din 14.09.2020Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei. Dispune emiterea unei adrese către pârâtă, pentru a depune la dosar toate actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate. Amână cauza şi stabileşte termen la data de 14.09.2020, pentru administrarea probei cu înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 22.06.2020În baza art. 230 Cod Procedură Civilă, Din oficiu, Preschimbă termenul de judecată de la data de 13.04.2020 la data de 22.06.2020 pentru când vor fi citate părţile cu aplicarea dispoziţiilor art. 241 alin. 3 Cod Procedură Civilă şi ale art. 154 Cod Procedură Civilă. Pronunţată azi, 16.03.2020, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Având în vedere art. 2 din Hotărârea nr. 1/ 21.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Giurgiu, precum şi hotărârile ulterioare prin care s-a hotărât menţinerea formei de protest, amână cauza la data de 13.04.2020
Incheiere de sedinta din 09.03.2020