B** B**** R***
PetentP***** B*** S*
CreditorAdmite cererea introdusă de petentul Biroul Executorului Judecătoresc Barar Radu. Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 575/2019 al B** B**** R*** împotriva debitorilor Craciun Constantin şi Parja Leana la cererea creditoarei P***** B*** S*, în temeiul titlului executoriu constând în Contract de fideiusiune din data de 26.06.2017 parte integrantă din contractul de credit nr. 200119/26.06.2017, Contract de ipotecă imobiliară asupra conturilor din data de 26.06.2017, pentru recuperarea creanţei în cuantum de 80.235,90 lei, sumă care se actualizează cu dobânzi potrivit titlului executoriu până la data plăţii efective, la care se adaugă cheltuielile de executare calculate pe parcursul procedurii execuţionale. Prezenta încheiere nu este supusă niciunei căi de atac, însă poate fi cenzurată în cadrul contestaţiei la executare silită, introdusă în condiţiile prevăzute de lege. Pronunţarea soluţiei s-a făcut prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 29.05.2019.
Incheiere de executare silita 7127/2019 din 29.05.2019