O***** S** S*******
ReclamantD********* E*****
PârâtM******** A*****
PârâtM******** E**** A********
PârâtM******** G******* R*******
PârâtAdmite cererea având ca obiect „îndreptare eroare materială”, strecurată în cuprinsul sentinţei civile nr. 401 din 08.09.2020 pronunţată de Judecătoria Segarcea în dosarul civil nr. 1506/304/2019, formulată de petent Oltyre SRL. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 401 din 08.09.2020 pronunţată de Judecătoria Segarcea în dosarul civil nr. 1506/304/2019, în sensul de a se trece în mod corect - "suprafaţă totală de 10 ha situat în extravilanul com. Bîrca, jud. Dolj" în loc de: - "suprafaţă totală de 10 ha situat în extravilanul com. Goicea, jud. Dolj" cum din eroare a fost menţionat. Dispune îndreptarea erorii materiale din ambele exemplare ale hotărârii. Restul menţiunilor rămân neschimbate. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată azi, 01.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 01.09.2021Admite acţiunea civilă având ca obiect „hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare” formulată de reclamant Oltyre SRL în contradictoriu cu pârâţii D********* E*****, M******** A*****, M******** E**** A********, M******** G******* R******* şi Mladinescu Theodor Florin. Constată valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiată la data de 06.11.2014.Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Segarcea. Pronunţată azi 08.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 401/2020 din 08.09.2020pentru a se depune în original Avizul final
Incheiere de sedinta din 23.06.2020Suspendat de drept în temeiul art. 42 alin. 6 Anexa I din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020, emis de Preşedintele României, publicat în M. Of. al României nr. 212/16.03.2020, Partea I
pentru a se depune la dosar dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 17/2014
Incheiere de sedinta din 10.03.2020Având în vedere hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Segarcea nr. 3/23.01.2020 prin care s-a hotărât amânarea cauzelor aflate pe rolul instanţei, pe perioadă nedeterminată, cu excepţia situaţiilor de urgenţă prevăzute de lege, începând cu data de 27.01.2020, hotărâre adoptată în exercitarea obligaţiei de apărare a independenţei justiţiei, constatând că prezenta cauza nu se încadrează în categoria unei situaţii urgente prevăzute de lege, urmează să amâne cauza.
Incheiere de sedinta din 11.02.2020Conceptarea şi citarea în cauză, în calitate de pârât, a numitului Dumitrescu Gheorghe Dan, căruia i se va comunica o copie a acţiunii, cu menţiunea de a formula întâmpinare
Incheiere de sedinta din 14.01.2020pentru a da posibilitatea reclamantei să indice domiciliul numitului Dumitrescu Gheorghe Dan, pentru a fi citat
Incheiere de sedinta din 19.11.2019