S* E****** R****** A******** R********** S*
ReclamantV***** M***** O*******
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 23153,00 lei reprezentând despăgubire şi a dobânzii legale calculată asupra despăgubirii în cuantum de 23153,00 lei, începând cu data de 16.11.2017 până la plata efectivă a despăgubirii. Obligă pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 1450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Ilfov. Cererea se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 13.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 9299/2020 din 13.11.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul disp. art. 396 C.pr.civ., instanţa va amâna pronunţarea pentru data de 13.11.2020, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.10.2020Amână pronunţarea la data de 29.10.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2020Pentru a se efectua verificări cu privire la domiciliul pârâtului.
Incheiere de sedinta din 16.09.2020Faţă de lipsa de procedură cu pârâtul.
Incheiere de sedinta din 10.06.2020Suspendat de drept în baza art. 42 al. 6 din Decretul Pre?edintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenta pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgen?ă.
Incheiere suspendare din 01.04.2020Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din data de 29.01.2020 prin care s-a hotărât suspendarea activităţii instanţei pe perioadă nedeterminată, instanţa urmează să amâne judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020Preschimbă termenul din data de 11.12.2019 ca urmare a desfiinţării Completului C 1 civil.