P******* E*****
ReclamantA******** E******** A B********** D** R******
PârâtAdmite în parte acţiunea. Anulează decizia de concediere nr. 741/28.03.2018 emisă de A******** E******** A B********** D** R******. Obligă intimata la plata către contestatoare a unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, calculate de la data încetării raporturilor de muncă şi până la data rămânerii definitive a hotărârii. Obligă intimata la plata către contestatoare a drepturilor salariale calculate conform Actului Adiţional nr. 3 la Contractul individual de muncă nr. 1576/24.03.2003, aferente perioadei 01.09.2016-31.12.2017. Obligă intimata să elibereze contestatoarei o adeverinţă de vechime. Admite cererea contestatoarei privind plata cheltuielilor de judecată şi obligă intimata să plătească acesteia suma de 800 lei cu titlu de onorariu avocat. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi, 29.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei.
Hotarare 5979/2019 din 29.10.2019Amână pronunţarea pentru data de 29.10.2019. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2019Administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 26.08.2019