Dosar 1508/98/2019 din 17.12.2019

litigiu privind funcţionarii publici statutari OBLIGAŢIA DE A FACE


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1508/98/2019
Data dosar:
17.12.2019
Instanta:
Tribunalul Ialomița
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici statutari OBLIGAŢIA DE A FACE
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.06.2020 la ora 10:00

    Complet: Complet 11 Fond
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta C**** L****** în contradictoriu cu pârâtul I************ D* P****** A* J******** I******* . Obligă pârâtul să procedeze la acordarea şi recalcularea pentru reclamantă conform art. 1 alin. 5^1 din l. 71/2015, a salariului de bază egal cu cel existent în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale ( pentru aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi pentru aceleaşi condiţii de desfăşurare a activităţii ca cele ale reclamantei ), şi în care au fost incluse după 31.12.2009 sumele compensatorii corespunzătoare sporului de fidelitate calculat în raport de vechimea efectivă . Obligă pârâtul către reclamanta la plata diferenţelor dintre salariul rezultat în urma recalculării conform prezentei sentinţe şi cel încasat , începând cu data de 17.12.2016 până la data de 01.07.2017, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective. Obligă pârâtul către reclamantă la cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei reprezentând onorariu avocat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Ialomiţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09 iunie 2020

    Hotarare 397/2020 din 09.06.2020
  • Sedinta din data de 02.06.2020 la ora 11:00

    Complet: Complet 11 Fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 9 iunie 2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată azi, 2 iunie 2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2020
  • Sedinta din data de 24.03.2020 la ora 10:00

    Complet: Complet 11 Fond
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în baza art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.

  • Sedinta din data de 25.02.2020 la ora 10:00

    Complet: Complet 11 Fond
  • Amână cauza

    pentru primirea relaţiilor solicitate de la pârât

    Incheiere de sedinta din 25.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD