P***** E***************
Apelant InculpatM****** N***************
Apelant Parte civilăM******* A************
Apelant Inculpat-Parte civilăM******* A************
Parte civilăF***** D* G******** A A*********** (*******
Parte responsabilă civilmenteAdmite cererea formulată de apelantul – inculpat Pătrău Emilian- Gheorghe, şi, în consecinţă: În baza art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 rep. prelunge?te dreptul de circulaţie al inculpatului pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.03.2020 până la data de 18.04.2020, inclusiv. Modul de soluţionare se comunică Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara – Serviciul Poliţiei Rutiere. Definitivă. Pronunţată în ?edin?ă publică azi, 20.03.2020.
Incheiere de sedinta din 20.03.2020Admite apelul declarat de inculpatul PĂTRĂU EMILIAN GHEORGHE, inculpatul – parte civilă MOLDOVAN ANDREI SERGIU şi partea civilă MUNTEAN NICOLETA TEODORA împotriva sentinţei penale nr. 36 din data de 13.05.2019, pronunţate de Judecătoria Haţeg în dosarul nr. 1513/240/2017. Desfiinţează integral sentinţa penală apelată. Dispune rejudecarea cauzei de către Judecătoria Haţeg. Ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-şi reia cursul este introducerea dosarului în procedura de cameră preliminară. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi data de 18.03.2020.
Hotarare 169/2020 din 18.03.2020Stabileşte termen de pronunţare pentru data de 18 martie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2020I. Admite cererea formulată de apelantul – inculpat Pătrău Emilian- Gheorghe, şi, în consecinţă: În baza art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 rep. prelunge?te dreptul de circulaţie al inculpatului pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.02.2020 până la data de 05.03.2020, inclusiv. Modul de soluţionare se comunică Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara – Serviciul Poliţiei Rutiere. II. Încuviinţează cererile de amânare formulate de apărătorul ales al apelantei-parte civilă Muntean Nicoleta Teodora, av. Iovănesc Nicoleta şi de apărătorul ales al apelantului-inculpat P***** E***************, av. Dumitrescu Marinela. Amână judecarea cauzei la data de 4 martie 2020, pentru când: În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală părţile au termen în cunoştinţă. Definitivă asupra modului de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie, cerere formulată de apelantul-inculpat Pătrău Emilian Gheorghe. Pronunţată în ?edin?ă publică azi, 05.02.2020.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020I. Admite cererea formulată de apelantul – inculpat Pătrău Emilian- Gheorghe şi, în consecinţă: În baza art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 rep. prelunge?te dreptul de circulaţie al inculpatului pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.12.2019 până la data de 18.01.2020, inclusiv. Modul de soluţionare se comunică Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara – Serviciul Poliţiei Rutiere. II. Încuviinţează cererile de amânare formulate de apelantul-inculpat Moldovan Andrei Sergiu, de apărătorul ales al apelantei-parte civilă Muntean Nicoleta Teodora, av. Iovănesc Nicoleta şi de apărătorul ales al apelantul-inculpat P***** E***************, av. Dumitrescu Marinela. Amână judecarea cauzei la data de 5 februarie 2019, pentru când: În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală apelantul-inculpat Pătrău Emilian Gheorghe, apelanta-parte civilă Muntean Nicoleta Teodora şi intimatele părţi civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Spitalul Orăşenesc Haţeg, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva au termen în cunoştinţă. Se citează apelantul-inculpat Moldovan Andrei Sergiu la ultima adresă de domiciliu cunoscută la dosar. Definitivă asupra modului de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie, cerere formulată de apelantul-inculpat Pătrău Emilian Gheorghe. Pronunţată în ?edin?ă publică azi, 18.12.2019.
Incheiere de sedinta din 18.12.2019I. Admite cererea formulată de apelantul – inculpat Pătrău Emilian- Gheorghe, şi, în consecinţă: În baza art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 rep. prelunge?te dreptul de circulaţie al inculpatului pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.11.2019 până la data de 19.12.2019, inclusiv. Modul de soluţionare se comunică Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara – Serviciul Poliţiei Rutiere. II. Încuviinţează cererile de amânare formulate de apelantul-inculpat Moldovan Andrei Sergiu, de apelantul-inculpat Pătrău Emilia şi de apărătorul ales al apelantei-parte civilă Muntean Nicoleta Teodora, av. Iovănesc Nicoleta. Amână judecarea cauzei la data de 18 decembrie 2019, pentru când: În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală apelantul-inculpat Pătrău Emilian Gheorghe, apelanta-parte civilă Muntean Nicoleta Teodora şi intimatele părţi civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Spitalul Orăşenesc Haţeg, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva au termen în cunoştinţă. Se citează apelantul-inculpat Moldovan Andrei Sergiu la ultima adresă de domiciliu cunoscută la dosar. Definitivă asupra modului de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie, cerere formulată de apelantul-inculpat Pătrău Emilian Gheorghe. Pronunţată în ?edin?ă publică azi, 20.11.2019.
Incheiere de sedinta din 20.11.2019