I******* I***
ReclamantI******* E******
ReclamantC****** L***** D* F*** F****** D** C***** P******** M*** V**** D*****
PârâtP******* M*** V**** D*************** T*** S* I*******
PârâtP** I***** F**** O******
IntervenientAdmite cererea formulată de petenţii I******* I*** şi I******* E******, şi în consecinţă: Îndreaptă eroare materială strecurată în sentinţa civilă nr. 266 din 19.03.2021, pronunţată în dosarul nr.1514/334/2019 a Judecătoriei Vatra Dornei, în sensul că în partea de antet a sentinţei se va menţiona corect obiectul cauzei acela de „alte cereri” „în loc de „pretentii”. Conform prev. art.442 alin.3 c.pr.civ. îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Vatra Dornei. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 aprilie 2021
Incheiere finala dezinvestire din 07.04.2021Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către reclamanţi prin raportare la intervenienta Pop Ileana . Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de către aceasta în favoarea pârâţilor de rând 1-3 în baza admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclama?ii I******* I***, I******* E****** ?i pârâtele Comisia locală de fond funciar – Primăria Vatra Dornei, Mun. Vatra Dornei -Serviciul taxe şi impozite, Mun. Vatra Dornei prin Primar, , după cum urmează: - Constată în baza art. 35 alin. C.proc. civilă faptul că reclamanţii sunt înscrişi în CF 30865 Vatra Dornei, cu nr. topo 2275 cu titlu de proprietari asupra imobilului teren cu destinaţia curţi-construcţii intravilan în suprafaţă de 250 mp. Respinge restul acţiunii în integralitate ca fiind neîntemeiată. Ia act de faptul că intimatele de rând 1-3 nu au solicitat cheltuieli de judecată. Obligă intimatele de rând 1-3 precum şi intervenienta accesorie la plata sumei de 20 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente admiterii acestui petit. În baza art. 466 C.proc. civilă se instituie calea de atac a Apelului în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată la data de 19.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 266/2021 din 19.03.2021Amînă pronuntarea la data de 19.03.2021. Pronuntata azi, 12.03.2021,prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.03.2021Amînă pronuntarea la data de 12.03.2021. Pronuntată în şedinţă publică, azi, 25.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2021la data de 25.02.2021, pentru a se depune precizari la obiectivele pentru expertiza topo,
Incheiere de sedinta din 28.01.2021la data de 28.01.2021, pentru a se depune concluzii pe utilitatea, pertinenta si administrarea probei cu expertiza topo,
Incheiere de sedinta din 14.01.2021la data de 14.01.2021, pentru timbrarea cererii de interventie principală, comunicarea cererii de suspendare a cauzei, pîrîtelor,
Incheiere de sedinta din 03.12.2020la data de 03.12.2020, în vederea respectării principiului nemijlocirii şi continuităţii completului de judecată,
Incheiere de sedinta din 05.11.2020la data de 5.11.2020, pentru administrare probe,
Incheiere de sedinta din 24.09.2020la 24.09.2020 pentru când se va comunica cererea de introducere în cauză şi înscrisurile menţionate, pârâţilor, pentru a-şi exprima punctul de vedere; reclamanta va depune la dosar chitanţa privind achitarea taxei de timbru în sumă de 1392,5 lei aferentă petitului de uzucapiune tabulară şi va indica textele legale din punct de vedere al temeiului de drept prin raportare la data începerii pretinsei uzucapiuni tabulare, respectiv prin raportare la prevederile anterioare intrării în vigoare a Noului Cod civil, întrucât există formulată afirmaţia că a început uzucapiunea tabulară din anul 1988.
Incheiere de sedinta din 20.07.2020la data de 20.07.2020, pentru timbrare cerere de interventie,
Incheiere de sedinta din 18.05.2020la data de 18 mai 2020, pentru preizare pozitie procesuala fata de precizarea actiunii,
Incheiere de sedinta din 18.02.2020Amanat la 18.02.2020 pentru studiu precizari
Incheiere de sedinta din 10.12.2019Amanat la 10.12.2019 pentru studiu cerere interventie
Incheiere de sedinta din 15.10.2019