Dosar 15167/325/2019 din 28.05.2019

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15167/325/2019
Data dosar:
28.05.2019
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA a II -a CIVILĂ
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.10.2021 la ora 09:00

    Complet: C16C
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta FETCU (fostă COCOS) ADRIANA, în contradictoriu cu pârâţii ŞETELIA TODOR şi ŞETELIA MIHAELA CATALINA. Obligă pe pârâţi ca în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să îşi exprime consimţământul în formă autentică cu privire lucrările care fac obiectul Proiectului nr. 42/2018, întocmit de Arhimade Project SRL, cu denumirea „Intrare în legalitate cu lucrările amendate prin P-V nr. 192 din 2018”, iar în caz de refuz prezenta hotărâre ţine loc de consimţământ. Obligă pe pârâţi să plătească reclamantei suma de 5500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge în rest cererea. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Timi?oara. Pronun?ată prin punerea la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 20.10.2021.

    Hotarare 12060/2021 din 20.10.2021
  • Sedinta din data de 06.10.2021 la ora 09:00

    Complet: C16C
  • Amână pronunţarea

    AMANA PRONUNTAREA LA DATA DE 20.10.2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.10.2021
  • Sedinta din data de 22.09.2021 la ora 10:00

    Complet: C16C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 06.10.2021, stabilind că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2021
  • Sedinta din data de 07.07.2021 la ora 10:00

    Complet: C16C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 22.09.2021, cu menţiunea că această cauză va fi administrată în intervalul 10.00-11.00, însă prezenţa în sală este de la ora 10.00..

    Incheiere de sedinta din 07.07.2021
  • Sedinta din data de 02.06.2021 la ora 10:30

    Complet: C16C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 07.07.2021, sala 332, cu menţiunea că această cauză va fi administrată în intervalul 10.00-11.00, însă prezenţa în sală este de la ora 10.00.

    Incheiere de sedinta din 02.06.2021
  • Sedinta din data de 05.05.2021 la ora 10:00

    Complet: C16C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 02.06.2021, cu menţiunea că această cauză va fi administrată în intervalul 10.30- 11.30, însă prezenţa în sală este de la ora 10.30.

    Incheiere de sedinta din 05.05.2021
  • Sedinta din data de 24.03.2021 la ora 10:00

    Complet: C16C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 05.05.2021, cu menţiunea că această cauză va fi administrată în intervalul 10.00-11.00, însă prezenţa în sală este de la ora 10.00..

    Incheiere de sedinta din 24.03.2021
  • Sedinta din data de 24.02.2021 la ora 10:00

    Complet: C16C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 24.03.2021, cu menţiunea că această cauză va fi administrată în intervalul 10.00-11.00, însă prezenţa în sală este de la ora 10.00.

    Incheiere de sedinta din 24.02.2021
  • Sedinta din data de 27.01.2021 la ora 10:00

    Complet: C16C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 24.02.2021, cu menţiunea că această cauză va fi administrată în intervalul 10.00-11.00, însă prezenţa în sală este de la ora 10.00.

    Incheiere de sedinta din 27.01.2021
  • Sedinta din data de 25.11.2020 la ora 10:30

    Complet: C16C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 27.01.2021, cu menţiunea că această cauză va fi administrată în intervalul 10.00-11.00, însă prezenţa în sală este de la ora 10.00.

    Incheiere de sedinta din 25.11.2020
  • Sedinta din data de 30.09.2020 la ora 10:30

    Complet: C16C
  • Amână cauza

    AMANA JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 25.11.2020 ORA 10,30

    Incheiere de sedinta din 30.09.2020
  • Sedinta din data de 22.07.2020 la ora 13:00

    Complet: C16C
  • Amână cauza

    AMANA JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 30.09.2020 ORA 10,30

    Incheiere de sedinta din 22.07.2020
  • Sedinta din data de 10.06.2020 la ora 13:00

    Complet: C16C
  • Amână cauza

    AMANA JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 22.07.2020 ORA 13,00

    Incheiere de sedinta din 10.06.2020
  • Sedinta din data de 18.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C16C
  • Stare de urgenta

    În baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Anexa 1 la Decret, precum şi raportat la Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Timişoara nr. 8 din data de 18.03.2020, ia act de suspendarea de plin drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, după încetarea stării de urgenţă, judecarea prezentei cauze se va relua din oficiu, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor.

  • Sedinta din data de 05.02.2020 la ora 09:00

    Complet: C16C
  • Amână cauza

    AMANA JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 18.03.2020

    Incheiere de sedinta din 05.02.2020
  • Sedinta din data de 04.12.2019 la ora 09:00

    Complet: C16C
  • Amână cauza

    AMANA JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 05.02.2019

    Incheiere de sedinta din 04.12.2019
  • Sedinta din data de 20.11.2019 la ora 09:00

    Complet: C16C
  • Amână cauza

    AMANA JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 04.12.2019

    Incheiere de sedinta din 20.11.2019
  • Sedinta din data de 09.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C16C
  • Amână cauza

    AMANA JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 20.11.2019

    Incheiere de sedinta din 09.10.2019
  • Sedinta din data de 25.09.2019 la ora 09:00

    Complet: C16C
  • Amână cauza

    AMANA JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 09.10.2019

    Incheiere de sedinta din 25.09.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD