C**** B***** A********
InculpatÎn temeiul art. 335 al. 1 C. Pen., cu aplic. art. 396 al. 10 C. Pr. Pen., condamnă pe inculpatul C**** B***** A******** la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis (faptă săvârşită la data de 08.02.2016). În temeiul art. 335 al. 1 C. Pen., cu aplic. art. 396 al. 10 C. Pr. Pen., condamnă pe inculpatul C**** B***** A******** la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis (faptă săvârşită la data de 30.03.2016). În temeiul art. 38 al. 2 C. Pen., cu aplic. art. 39 al. 1 lit. b C. Pen., contepeşte cele două pedepse aplicate prin prezenta sentinţa, cea de 9 luni şi cea de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă o treime din cea de-a doua pedeapă, respectiv, 3 luni, pedeapsa rezultantă finală fiind de 1 an şi 3 luni. În baza art. 91 C. Pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 al. 1 şi 2 C. Pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 93 al. 1 C. Pen., coroborat cu art. 404 al. 2 C. Pen., obligă inculpatul C**** B***** A******** ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal coroborat cu art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Dolj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal coroborat cu art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com Călăraşi, jud. Dolj, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) raportat la art. 96 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra revocării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor pe durata termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 1 C. Pr. Pen., rap. la art. 274 al. 3 C. Pr. Pen., Obligă inculpatul C**** B***** A********, la plata sumei de 480 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 180 lei este aferentă fazei de urmărire penală, suma de 100 lei este aferentă fazei de cameră preliminarp, iar suma de 200 lei este aferentă fazei de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.11.2019.
Hotarare 3161/2019 din 01.11.2019în vederea administrării probei cu înscrisuri în circumstanţiere, încuviinţată inculpatului.
Incheiere de sedinta din 27.09.2019