Dosar 15182/325/2019 din 29.05.2019

încălcarea solemnităţii şedinţei (art.278 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15182/325/2019
Data dosar:
29.05.2019
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
încălcarea solemnităţii şedinţei (art.278 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Condamnare

    În baza art. 396 alin. (2) şi alin. (10) Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul M******* D*****, la pedeapsa de 2 (doi) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea solemnităţii şedinţei prevăzute de art. 278 Cod Penal cu aplicarea art. 44 alin. (1) Cod penal. (faptă săvârşită la data de 29.03.2018) În baza art. 40 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 38 alin. (1) Cod penal, constată că infracţiunea dedusă judecăţii, săvârşită la data de 29.03.2018, se află în concurs real cu infracţiunea definitiv judecată, pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 3597 pronunţată la data de 06.07.2018 de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 12261/325/2017, definitivă prin neapelare la data de 31.07.2018, şi în stare de pluralitate intermediară, potrivit art. 44 alin. (1) Cod penal, în raport cu condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 24 pronunţată la data de 26.01.2018 de Tribunalul Cluj în dosar nr. 6092/117/2017, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2018. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului M******* D***** prin sentinţa penală nr. 3597 pronunţată la data de 06.07.2018 de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 12261/325/2017, definitivă prin neapelare la data de 31.07.2018, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii prevăzute de art. 335 alin. (1) Cod penal, la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 3597 pronunţată la data de 06.07.2018 de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 12261/325/2017, definitivă prin neapelare la data de 31.07.2018; - 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), h) şi n) Cod penal (cu referire la dreptul de a comunica cu persoana vătămată Filip Mihaela-Aureliana şi cu membri de familie ai acesteia, ori de a se apropia de aceste persoane) aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, prin sentinţa penală nr. 24 pronunţată la data de 26.01.2018 de Tribunalul Cluj în dosar nr. 6092/117/2017, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2018; - 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), h) şi n) Cod penal (cu referire la dreptul de a comunica cu suspecta Vlad Mariana-Roxana şi cu persoana vătămată Ştirbu Raluca Mihaela, precum şi cu membri de familie ai acestora, ori de a se apropia de aceste persoane) aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, prev. de art. 213 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, prin sentinţa penală nr. 24 pronunţată la data de 26.01.2018 de Tribunalul Cluj în dosar nr. 6092/117/2017, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2018; - 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), h) şi n) Cod penal (cu referire la dreptul de a comunica cu persoana vătămată Ştirbu Raluca Mihaela, precum şi cu membri de familie ai acesteia, ori de a se apropia de aceste persoane) aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, în formă continuată, prev. de art. 211 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, prin sentinţa penală nr. 24 pronunţată la data de 26.01.2018 de Tribunalul Cluj în dosar nr. 6092/117/2017, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2018; - sporul de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicat în baza art. 40 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal prin sentinţa penală nr. 3597 pronunţată la data de 06.07.2018 de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 12261/325/2017, definitivă prin neapelare la data de 31.07.2018. Înlătură sporul de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 3597 pronunţată la data de 06.07.2018 de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 12261/325/2017, definitivă prin neapelare la data de 31.07.2018. În baza art. 44 alin. (1) Cod penal, art. 40 alin. (1) Cod penal raportat la art. 38 alin. (1) şi la art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopeşte pedeapsa de 2 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentinţă, cu pedepsele descontopite de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adaugă sporul fix şi obligatoriu prevăzut de lege de 2 ani, 3 luni şi 20 zile închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea aplicate aceluiaşi inculpat (2 luni + 9 luni + 30 luni + 42 luni), urmând ca în final, inculpatul M******* D***** să execute pedeapsa rezultată de 7 (şapte) ani, 3 (trei) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare, în regim privativ de libertate. În baza art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) Cod penal aplică inculpatului M******* D***** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) Cod penal (constând în: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme; dreptul de a comunica cu suspecta Vlad Mariana-Roxana şi cu persoanele vătămate Ştirbu Raluca Mihaela şi Filip Mihaela-Aureliana, precum şi cu membri de familie ai acestora, ori de a se apropia de aceste persoane) pe o durată de 2 ani, de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal. În baza art. 45 alin. (5) Cod penal, cu aplicarea art. 45 alin. (3) Cod penal, aplică inculpatului M******* D***** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) Cod penal (constând în: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme; dreptul de a comunica cu suspecta Vlad Mariana-Roxana şi cu persoanele vătămate Ştirbu Raluca Mihaela şi Filip Mihaela-Aureliana, precum şi cu membri de familie ai acestora, ori de a se apropia de aceste persoane), din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 72 Cod penal şi art. 40 alin. (3) Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata detenţiei executate începând cu data de 29.06.2017 până la zi Constată că prin sentinţa penală nr. 3597 pronunţată la data de 06.07.2018 de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 12261/325/2017, definitivă prin neapelare la data de 31.07.2018, a fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 34/2018 emis la data de 20.03.2018 în baza sentinţei penale nr. 24 pronunţate la data de 26.01.2018 de Tribunalul Cluj în dosar nr. 6092/117/2017, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2018. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3991/2018 emis la data de 31.07.2018 în baza sentinţei penale nr. 3597 pronunţate la data de 06.07.2018 de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 12261/325/2017, definitivă prin neapelare la data de 31.07.2018, şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în conformitate cu prezenta sentinţă, în rest dispoziţiile sentinţelor penale mai sus enumerate intrând sub autoritate de lucru judecat. În baza art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 700 (şaptesute) lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 272 alin. (1) şi art. 275 alin. (6) Cod de procedură penală dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş a sumei de 1495 lei, onorariu apărător din oficiu desemnat inculpatului, avocat Stanca Ioan Flavius, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 4135/2019. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 24 Octombrie 2019.

    Hotarare 3385/2019 din 24.10.2019
  • Sedinta din data de 17.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 24.10.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.10.2019
  • Sedinta din data de 03.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare 17.10.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD