Dosar 15185/325/2019 din 29.05.2019

conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15185/325/2019
Data dosar:
29.05.2019
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.11.2019 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Condamnare

    În baza art. 396 alin.1, alin.2 Cod pr.pen. rap la art. 336 alin.1 Cod pen. cu aplicarea art.374 al.4 rap la art.375, art.396 al.10 Cod pr.pen., condamnă pe inculpatul Popu Gavrilă, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art.67 al.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b, Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani şi 6 luni. În baza art.65 al.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.91 Cod pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani ?i 6 luni închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani ?i 6 luni, conform dispoziţiilor art.92 Cod pen. În baza art. 93 alin. 1 Cod pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timi? la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit.b Cod pen., impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 Cod pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Timi?oara sau în cadrul SC Drumuri Municipale SA- Timi?oara, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art.68 al.1 lit.b Cod pen., executarea pedepselor complementare începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art. 91 alin.4 Cod pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.274 al.1 Cod pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică azi, data de 20.11.2019.

    Hotarare 3691/2019 din 20.11.2019
  • Sedinta din data de 06.11.2019 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână pronunţarea

    AMANA PRONUNTAREA LA DATA DE 20.11.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2019
  • Sedinta din data de 22.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână pronunţarea

    STABILEŞTE TERMEN PENTRU DELIBERARE ŞI PRONUNŢARE LA DATA DE 06.11.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD