U******* A*********** T********** D*******
PetentP****** R***** I****
IntimatHOTĂRĂŞTE: Admite cererea privind înlocuire amendă formulată de petenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DARABANI, prin Primar, în contradictoriu cu intimatul PĂDUCHE ROBERT IONUŢ, cu domiciliul în oraşul Darabani, str. Muncii, nr. 2, judeţul Botoşani, având ca obiect înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum neachitat de 290 lei stabilită în sarcina intimatul prin procesul-verbal de contravenţie serie PBTX şi număr 023357 din data de 15.08.2017, încheiat de Poliţia mun. Dorohoi, prin reprezentant legal, cu sancţiunea prestării a 23 de ore de activitate în folosul comunităţii, la Primăria oraşului Darabani. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Darabani. Pronunţată azi, 17 decembrie 2019, în condiţiile art.402 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1037/2019 din 17.12.2019