D****** V*****
PetentRespinge, ca inadmisibilă, cererea de eşalonare a cheltuielilor judiciare, formulată de petentul D****** V*****, în prezent aflat în Penitenciarul Iaşi, dispuse prin sentinţa penală nr. 182 din data de 31.05.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 5454/86/2016, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002 din data de 13.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 80 lei reprezentând onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu Darie Urziceanu Andreea, conform delegaţiei nr. 277/30.01.2019, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul D****** V***** la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 50 lei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.04.2019.
Hotarare 81/2019 din 01.04.2019Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 01.04.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.03.2019.
Incheiere de sedinta din 18.03.2019Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de petentul D****** V*****, de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă în interpretarea prin analogie (existenţa unei lacune legislative autentice) a dispoziţiilor art. 559 NCPP, se permite, în cadrul cererii formulate de persoana condamnată obligată la plata cheltuielilor de judecată avansate către stat, posibilitatea eşalonării cheltuielilor de judecată în urma constatării de către instanţa de judecată a imposibilităţii obiective de a achita integral aceste cheltuieli. Definitivă. Pronunţată în ?edinţă publică, astăzi, 11.03.2019.
Incheiere de sedinta din 11.03.2019Amână pronunţarea asupra cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei chestiuni prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, la data de 11.03.2019. Pe fondul cauzei, amână cauza şi acordă termen la data de 18.03.2019, ora 09:00, complet C1 ExecPen, pentru când se va cita petentul D****** V***** în Penitenciarul Iaşi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.03.2019.
Incheiere de sedinta din 04.03.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 04.03.2019, ora 09:00, complet C1 ExecPen, pentru când apărătorul petentului urmează a depune în scris motivele de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Petentul D****** V***** se va cita în Penitenciarul Iaşi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.02.2019.
Incheiere de sedinta din 18.02.2019