U**** A******** S***
ReclamantN*** T******
PârâtAdmite ca întemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanta UNIQA ASIGURĂRI SA BUCUREŞTI,prin reprezentant legal Iuliana Rusei şi prin reprezentant convenţional avocat Anca Nenov din cadrul SCA Stancu,Răchitan şi Asociaţii, în contradictoriu cu pârâtul N*** T****** şi în consecinţă: Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 43.457,55 lei reprezentând despăgubiri civile pentru daune delictuale, conform titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală definitivă nr.37/23.03.2017,pronunţată în dosarul nr.1735/282/2016,la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data achitării sumei,8.05.2017 şi până la achitarea integrală a debitului,precum şi la plata sumei de 476 lei achitată executorului judecătoresc la data de 6.06.2017. Respinge ca nedovedit capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit prevederilor 466 alin.1 şi art.468 alin.1 cod proc.civilă. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pogoanele,sub sancţiunea nulităţii, conform prevederilor art.471 alin.1 cod proc.civilă. Pronunţată astăzi, 20 decembrie 2019,prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 718/2019 din 20.12.2019În temeiul prevederilor art.396 alin.1 cod proc.civilă,amână la data de 20 decembrie 2019,ora 12,00 pronunţarea hotărârii în acţiunea civilă formulată de reclamanta UNIQA ASIGURĂRI SA,prin reprezentant legal Iuliana Rusei şi prin reprezentant convenţional avocat Anca Nenov, din cadrul SCA Stancu,Răchitan şi Asociaţii,în contradictoriu cu pârâtul N*** T******, instanţa neavând timpul material necesar în acest sens. Pronunţată ,astăzi, 16 decembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2019