Dosar 1523/112/2018/a9 din 18.12.2019

verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1523/112/2018/a9
Data dosar:
18.12.2019
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.12.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet nr.3* - Fond
  • Soluţionare

    În baza art. 362 Cod procedură penală rap. la art. 208 Cod procedură penală: Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpaţii F.D.M. şi F.S.D., ambii trimişi în judecată prin Rechizitoriul emis la data de 16.11.2018 în dosarul nr. 984/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal şi reţinând că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, menţine măsura arestării la domiciliu faţă de ambii inculpaţi. Pe durata măsurii arestării la domiciliu inculpaţii vor respecta obligaţiile şi interdicţiile prevăzute în Decizia penală nr. 151 pronunţată la data de 11.11.2019 de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1523/112/2018/a7, cu menţiunea că măsura preventivă a arestului la domiciliu se va executa de către inculpaţi la imobilul situat în ......(imobil care aparţine .....). În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpaţilor că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor şi interdicţiilor care le revin măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 221 Cod procedură penală stabileşte ca Poliţia ....să verifice modul în care inculpaţii F.D.M. şi F.S.D. respectă obligaţiile şi interdicţiile stabilite în sarcina lor pe durata arestului la domiciliu. În baza art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, se va dispune comunicarea prezentei încheieri Biroului de Supravegheri Judiciare Bistriţa-Năsăud, Poliţiei ...., Poliţiei de Frontieră a României şi Serviciului Public de Evidenţă a Persoanelor. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.12.2019.

    Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata166/2019 din 18.12.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD