S* M & D R***** C* S**
ReclamantS* S**** N****** S**
PârâtAdmite cererea formulată şi precizată a reclamantei SC M &D RETAIL CJ SRL, ,,,, în contradictoriu cu pârâta S* S**** N****** S**, ,,,şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 5000,01 lei reprezentând debit, precum şi dobânda legală penalizatoare în cuantum de 2706,37 lei, calculată de la data de 07.01.2017 până la data de 08.12.2019, precum şi la plata, în continuare, a dobânzii legale penalizatoare calculată conform art. 3 alin. 2 şi alin. 21 din OG 13/2011, până la achitarea integrală a debitului. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 799 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată azi, 15.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 4742/2020 din 15.07.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 15.07.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.07.2020În temeiul art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 212 din 16 martie 2020, precum şi a dispoziţiilor Decretului nr. 240 din 14.04.2020 al Preşedintelui României, prin care a fost prelungită starea de urgenţă, pe durata stării de urgenţă judecarea prezentei cauze se suspendă de plin drept, urmând ca procedura judiciară să fie reluată, din oficiu, după încetarea stării de urgenţă.