P******** D* P* L**** J********** G******
ApelantB****** S******
Apelant INTERVENIENTZ***** D**** D****
Intimat InculpatP***** N******
Intimat InculpatDecizie penală nr. 1/A din 06.01.2020 În baza art. 421 pct.2 lit. a Cod de procedură penală admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva sentinţei penale nr.780/04.04.2019 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 15261/236/2017. Desfiin?ează, în parte, sentin?a penală apelată ?i în fond, rejudecând: În baza art. ?i art. 396 alin. (1), (2) ?i (10) din C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Zamfir Dorel Dănu? la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, prev de art.13 ind 2 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin C. pen. ( faptă din data de 05.09.2015). În baza art. 66 al.1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 al.1 rap. la art. 66 al.1 lit.a, b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. ?i art. 396 alin. (1), (2) ?i (10) din C.pr.pen. condamnă pe acela?i inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. 1 C.pen. ( faptă din data de 05.09.2015). În baza art. 38 alin. 1 din C.penal, art. 39 alin. 1 lit. b din C.penal contope?te pedepsele aplicate ?i aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni ?i 20 de zile (ce reprezintă 1/3 din cealaltă pedeapsă), în final pedeapsa aplicată în sarcina inculpatului fiind de 2 ani 2 luni ?i 20 de zile de închisoare. În baza art.45 alin.1, alin.3 lit.a şi alin.5 Cod penal, aplică alături de pedeapsa principală anterior men?ionată pedeapsa complementară a interzicerii exercitări drepturilor prev. de art.66 lit.a ?i b Cod penal pe o perioadă de 2 ani ?i pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelora?i drepturi. În baza art. 91 alin. 1 din C. pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii de 2 ani 2 luni ?i 20 de zile pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., de 2 ani ?i 6 luni, care se va calcula de la data prezentei hotărâri. Pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b Cod penal se va executa conform art.68 alin.1 lit.b Cod penal, de la data prezentei. Pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b Cod penal se va executa în cazul anulării/ revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei ?i pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 93 alin. (1), (2) ?i (3) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de proba?iune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate; g) să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunită?ii în cadrul Bibliotecii jude?ene Bassarabescu Giurgiu sau Serviciilor Locale Giurgiu, ambele din jud. Giurgiu În baza art. 94 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele se comunică Serviciului de Probaţiune Giurgiu. În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.96 Cod penal privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere ?i asupra dispozi?iilor art.97 Cod penal privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere În baza art. ?i art. 396 alin. (1), (2) din C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Pă?can Niculae la pedeapsa de 2 ani ?i 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, prev de art. 48 alin. 1 C.pen. raportat la art. 13 ind 2 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin C. pen. (faptă din data de 05.09.2015). În baza art. 66 al.1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 al.1 rap. la art. 66 al.1 lit.a, b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. ?i art. 396 alin. (1), (2) din C.pr.pen. condamnă pe acela?i inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. raportat la art. 321 alin. 1 C.pen. ( faptă din data de 05.09.2015). În baza art. 38 alin. 1 din C.penal, art. 39 alin. 1 lit. b din C.penal contope?te pedepsele ?i aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani ?i 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de 4 luni (ce reprezintă 1/3 din cealaltă pedeapsă), în final pedeapsa aplicată în sarcina inculpatului fiind de 3 ani închisoare. În baza art.45 alin.1, alin.3 lit.a şi alin.5 Cod penal, aplică alături de pedeapsa principală anterior men?ionată pedeapsa complementară a interzicerii exercitări drepturilor prev. de art.66 lit.a ?i b Cod penal pe o perioadă de 2 ani de la data prezentei ?i pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelora?i drepturi. În baza art. 91 alin. 1 din C. pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii de 3 ani pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., de 3 ani, care se va calcula de la data prezentei. Pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b Cod penal se va executa conform art.68 alin.1 lit.b Cod penal, de la data prezentei. Pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b Cod penal se va executa în cazul anulării/ revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei ?i pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 93 alin. (1), (2) ?i (3) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de proba?iune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate; g) să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunită?ii în cadrul Bibliotecii jude?ene Bassarabescu Giurgiu sau Serviciilor Locale Giurgiu, ambele din jud. Giurgiu În baza art. 94 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele se comunică Serviciului de Probaţiune Giurgiu. În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.96 Cod penal privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere ?i asupra dispozi?iilor art.97 Cod penal privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei penale apelate (referitoare la latura civilă, desfiin?area înscrisurilor ?i plata cheltuielilor judiciare). În baza art. 421 pct.1 lit. a Cod de procedură penală respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul B****** S****** împotriva aceleia?i sentinţe penale. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare din apelul Parchetului rămân în sarcina statului ?i în baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă apelantul B****** S****** la plata sumei de 100 de lei cheltuieli judiciare în apel. Onorariile par?iale ale apărătorilor din oficiu pentru inculpa?i, în cuantum de câte 220 de lei pentru fiecare, se vor avansa din fondul Ministerului Justi?iei. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 06.01.2020.
Hotarare 1/2020 din 06.01.2020Amână pronunţarea la 6.01.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.12.2019Amână pronunţarea la 19.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.12.2019amână pronunţareala 5.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2019Stabileste pronuntarea la 21.11.2019
Incheiere de sedinta din 07.11.2019Lipsă apărător ales al intimatului inculpat P***** N******
Incheiere de sedinta din 10.10.2019intimatul inculpat Z***** D**** D**** - termen pentru a-şi angaja apărător
Incheiere de sedinta din 12.09.2019