Dosar 15299/182/2019 din 10.12.2019

plângere contravenţională PV nr. 116


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15299/182/2019
Data dosar:
10.12.2019
Instanta:
Judecătoria Baia Mare
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
plângere contravenţională PV nr. 116
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.04.2021 la ora 8:30

    Complet: vxCompletul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de petenta S.C. SUPERBET BETTING & GAMING S.A., în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL BAIA MARE - DIRECŢIA POLIŢIA LOCALĂ, având ca obiect plângere contravenţională. Anulează Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 116 din 15 noiembrie 2019, încheiat de un agent constatator aparţinând intimatului. Obligă pe intimat să plătească petentei suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de cerere de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 2857/2021 din 07.04.2021
  • Sedinta din data de 23.03.2021 la ora 13:45

    Complet: vxCompletul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 07.04.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2021
  • Sedinta din data de 17.11.2020 la ora 10:55

    Complet: vxCompletul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    pentru a se comunica notele scrise depuse la aceest termen

    Incheiere de sedinta din 17.11.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD