Z*** G*******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C. pr. pen. constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul din 20.09.2019, emis în dosarul nr. 3100/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, privind pe inculpatul Z*** G*******, trimis in judecata pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pe drumurile publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Z*** G*******. Cu drept de contestaţie la judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bihor în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu din 12 noiembrie 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara2658/2019 din 12.11.2019