B** M**** M*****
PetentB**** T*********** S***
CreditorP*** G******* G******
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite. Încuviinţează executarea silită în oricare dintre formele prevăzute de lege a dispoziţiilor din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit card star forte nr. 211MFRT617 din data de 15.03.2018, încheiat între B**** T*********** S*** şi debitorul P*** G******* G******, în vederea realizării drepturilor creditoarei, respectiv pentru recuperarea sumei de 2.842,68 lei, la care se adaugă dobânzile aferente ce vor curge până la stingerea integrală a creanţei aflate în sold. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Nesupusă niciunei căi de atac. Pronunţată azi, 31 octombrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 31.10.2019