M*** Z*****
Intimat PârâtM*** M****
Intimat PârâtB**** T*********** S*
Recurent ReclamantAdmite recursul formulat de B**** T*********** S* (cu datele), împotriva Deciziei nr.1066/12.12.2017 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.1534/268/2016. Anulează Decizia nr.1066/12.12.2017 pronunţată de Tribunalul Harghita şi Sentinţa nr. 343/14.02.2017 pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc în dosarul nr.1534/268/2016. Ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de M*** Z***** şi M*** M**** (cu datele), în contradictoriu cu pârâta B**** T*********** S* (cu datele). Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Curtea de Apel TG.-Mureş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.01.2021.
Hotarare 16/2021 din 12.01.2021Repune cauza pe rol, în vederea punerii în discuţie a cererii de renunţare la judecată, formulate de reclamanţii M*** Z***** şi M*** M**** (cu date) şi fixează termen la data de 12 ianuarie 2021, ora 9,00, termen pentru care vor fi citate părţile. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 15 decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 15.12.2020Amână pronunţarea cauzei pentru data de 15 decembrie 2020, soluţia urmând a fi adusă la cunoştinţa părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin.2 Cod proc. civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2020amână judecarea cauzei la data de 8 decembrie 2020, ora 9,00, dată pentru care se vor cita toate părţile.
Incheiere de sedinta din 10.11.2020La data de 12.02.2020 , subzistă temeiurile suspendarii.La data de 10.10.2019 , subzistă temeiurile suspendarii.În temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă dispune suspendarea cauzei până la pronunţarea de către CJUE în cauza înegistrată sub nr. C-81/19. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 9.04.2019.
Incheiere suspendare din 09.04.2019