D***** D*****
ReclamantS* D*** S**
PârâtD********* E********************* A* S********* P***** S* D*** S**
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâţii-reclamanţi. Respinge acţiunea principală formulată în contradictoriu cu pârâtul DIACONESCU EUGENIU, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de reclamanta-pârâtă prin întâmpinarea la cererea reconvenţională, ca neîntemeiată. Admite, în parte, cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă D***** D***** în contradictoriu cu pârâta-reclamantă S* D*** S**. Obligă pe pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte sumele de 1.114 lei, reprezentând salariu aferent lunii octombrie 2018 şi 380 lei, reprezentând contravaloare concediu de odihnă neefectuat, sume la care se adaugă dobânda legală penalizatoare începând cu 20.11.2018 şi până la data plăţii efective. Respinge, în rest, cererea principală, ca neîntemeiată. Respinge cererea reconvenţională, ca neîntemeiată. Respinge cererile părţilor de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 10.03.2020.
Hotarare 316/2020 din 10.03.2020Amână pronunţarea la data de 10.03.2020. Pronunţată azi, 03.03.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2020Amână pronunţarea la data de 03.03.2020. Pronunţată, azi, 18.02.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2020În vederea administrării probatoriului încuviinţat în cauză, amână judecarea cauzei la data de 18.02.2020.
Incheiere de sedinta din 21.01.2020Pentru respectarea dreptului efectiv la apărare al pârâtei, admite cererea de amânare formulată de apărătorul acesteia, avocat,Neagoe Alina, apreciind-o ca fiind justificată faţă de înscrisul depus în susţinerea cererii şi acordă termen în acest sens la data de 21.01.2020.
Incheiere de sedinta din 19.11.2019Faţă de lipsa de procedură constatată la acest termen de judecată cu pârâtul Diaconescu Eugenius în calitate de administrator al DECO SRL, amână judecarea cauzei la data de 19.11.2019.
Incheiere de sedinta din 22.10.2019