C******** T*****
ReclamantS* C********* V****
PârâtÎn temeiul art. 413 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 16282/280/2018* al Judecătoriei Piteşti. Cu drept de recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară pe toată durata suspendării cursului judecării procesului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.02.2021.
Incheiere suspendare din 19.02.2021Se revine cu adresă către expertul desemnat pentru a realiza lucrarea în termenul legal prevăzut de lege. Amână judecarea cauzei la 19.02.2021 C 5-4 V, Sala 4, Ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 11.12.2020Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri şi expertiză specialitatea contabilitate iar pentru pârâtă proba cu înscrisuri, pentru expertiză ca obiectiv, calcularea lipsei de folosinţă a terenului indicat în acţiune pentru perioada indicată în acţiune. Numeşte expert prin tragere la soţi în persoana d-lui Ciubuc Nicolae şi va fica onorariu provizoriu în sumă de 1000 de lei în sarcina reclamantului, cu obligaţia de a depune dovada achitării acestui onorariu în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă., Condiţionat de depunerea dovezii onorariului se emite adresă către expertul desemnat în cauză să efectueze lucrarea şi către Biroul Local de Expertize Argeş pentru încunoştiinţare. Amână judecarea cauzei la 11.12.2020 C 5-4 V, Sala 4, ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 09.10.2020Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul convenţional al pârâtului şi dispune amânarea cauzei. Amână judecarea cauzei la 09.10.2020 C 5-4 V, sala 4, Ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 August 2020.
Incheiere de sedinta din 25.08.2020Constată că, urmare a desfiinţării completului de judecată C2-4Ma ?i C2-4 Ma NCPC, şedinţă publică şi cameră de consiliu, prin Hotărârea nr. 11/11.05.2020 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Piteşti, prezenta cauză a fost repartizată ciclic completului C5-4V. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 09.06.2020Potrivit disp. art 42 alin 6 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecată cauzei pe durată stării de urgenţă,urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.
Incheiere suspendare din 28.04.2020TERMEN PRESCHIMBAT LA DATA DE 28.04.2020
Incheiere de sedinta din 24.03.2020Dispune, din oficiu, preschimbarea termenului de judecată din data de 24.03.2020 pentru data de 28.04.2020, urmând ca părţile să fie citate de îndată pentru noul termen fixat. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 11.03.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 11.03.2020În acord cu Hotărârea nr. 3/05.02.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piteşti, instanţa dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 24.03.2020, completul 2-4 Ma, ora 12:00, pentru când se citează pârâtul. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Februarie 2020
Incheiere de sedinta din 11.02.2020