M****** I***
ReclamantC*** J******** D* P***** H********
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Judeţeană de Pensii, invocată de această pârâtă. Admite acţiunea în conflict individual de muncă formulată de reclamanta M****** I***, în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** H******** şi, în consecinţă: Constată că reclamanta a fost angajată la societatea BEGI PRODCOM SRL, în meseria de muncitor, cu normă întreagă, în perioada 07.10.2002 – 01.06.2005, care reprezintă vechime în muncă şi care va fi valorificată la stabilirea drepturilor de pensie. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 26 noiembrie 2019.
Hotarare 1299/2019 din 26.11.2019Pentru a se emite adresă către lichidatorul HERALD Consult IPURL, prin care i se va solicita să comunice date cu privire la angajaţii societăţii pârâte radiate, privind momentul în care au încetat activitatea, cu menţiunea să comunice înscrisuri în acest sens, în special în ce priveşte pe reclamanta în cauză,
Incheiere de sedinta din 05.11.2019Pentru ca reclamanta să precizeze data exactă până la care să se constate că a avut raporturi de muncă la societatea BEGI Prodcom SRL
Incheiere de sedinta din 01.10.2019