B***** E*********** J*********** M****** S*******
PetentO** F******** S**
CreditorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul BEJ MAGYARI SZABOLCS, (cu sediul, C.I.F.), privind pe creditoarea OTP FACTORING S.R.L., (CIF, cu sediul social şi cu sediul procesual ales), şi debitoarea I. T., (CNP, cu domiciliul). Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu constând în Contractul de credit nr. C1000/29/5007131/21.11.2017, pentru realizarea creanţei având ca obiect suma de 4.454,68 lei compusă din debit principal în cuantum 3.805,95 lei şi accesoriile aferente în sumă de 648,73 lei, calculate la data de 07.11.2019. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra sumelor prevăzute în titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate, inclusiv asupra cheltuielilor de executare. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, în toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 Cod procedură civilă, azi, 05.12.2019.
Incheiere de executare silita 8883/2019 din 05.12.2019Pentru ca petentul să depună dovada comunicării cesiunii de creanţă către debitoare.
Incheiere de sedinta din 28.11.2019