U** C***** B******* P*** R******** I** Î* C******* D* P*****
PetentU******** I**
IntimatAdmite cererea petentului unitatea administrativ – teritoriala a comunei Brădeşti, prin Instituţia Primarului în contradictoriu cu intimatul Ungureanu Ion. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 500,00 lei aplicată prin procesul – verbal de contravenţie seria PA nr. 1935724 încheiat la data de 16.12.2014 de Postul de Poliţie Brădeşti, judeţul Dolj şi a amenzii contravenţionale în cuantum de 1540 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria PF nr.0533938 încheiat la data de 11.04.2018 de Postul de Poliţie Brădeşti, judeţul Dolj, cu sancţiunea obligării intimatului – contravenient U******** I** la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, pe o perioadă de 20 de ore, sancţiunea urmând a fi executată pe lângă Primăria comunei Brădeşti, judeţul Dolj, în domeniile stabilite de această autoritate a administraţiei publice locale, din cele prevăzute de art. 2 din O.G. numărul 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Cu apel în termen de 30 de zile care va fi depus la sediul Judecătoriei Filiaşi. Pronunţată în şedinţă publică , azi, 10.01.2020.
Hotarare 19/2020 din 10.01.2020