N**** F*****
PetentDosar nr. 1539/175/2019 ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul N.F., deţinut în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 524/2018 a Judecătoriei Alba Iulia. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei numărul 459/2019 emis de Judecătoria Alba Iulia, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor articolului 104 alin. 2 Cod penal. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune plata sumei de 313 lei, reprezentând onorariul apărătorului numit din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.07.2019. Preşedinte,
Hotarare 688/2019 din 19.07.2019Pentru a da posibilitate petentului să-şi angajeze un apărător.
Incheiere de sedinta din 24.05.2019