O****** C*******
ReclamantC***** M****** P*** P*****
PârâtRespinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 11 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6477/2022 din 11.10.2022Amână pronunţarea la data de 11 octombrie 2022. Pronunţarea se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 04.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.10.2022Amână pronunţarea la data de 04 octombrie 2022. Pronunţarea se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 20.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2022Având în vedere cererea formulată de către reclamant, precum şi cererea formulată de către doamna expert Mandu Lidia, ia lua act de precizarea reclamantului care confirmă susţinerile doamnei expert în sensul că s-a efectuat faza de teren şi revine cu adresă către expert pentru întocmirea lucrării, sens în care amână cauza. Amână judecarea cauzei la data de 17 mai 2022, ora 9:00, complet c2-2. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Martie 2022.
Incheiere de sedinta din 17.05.2022Faţă de lipsa raportului de expertiză, revine cu adresă către expert ...în vederea întocmirii raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 17 mai 2022, ora 9:00, complet c2-2. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Martie 2022.
Incheiere de sedinta din 22.03.2022Se emit adrese către expert ... şi către BLET Argeş conform încheierii de la termenul anterior, reclamantul putând lua la cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar de către Primăria Moşoaia până la termen. Amână judecarea cauzei la data de 22 martie 2022, ora 9:30, complet c2-2. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 11.01.2022Constatând că s-a răspuns de către Primăria Moşoaia doar cu privire la terenul de 1.557 mp şi strict cu privire la adresa prin care s-a solicitat să se precizeze dacă s-au formulat notificări potrivit Legii 10/2001, sens în care instanţa apreciază că pentru restul chestiunilor pentru care au fost emise adrese, este necesară revenirea cu adrese ca în precedent la Primăria Moşoaia. Dispune amendarea primarului com Moşoaia, dl. ... CNP ....cu adresa în com. ..., str. ..., nr. ..., jud. ...cu 200 lei, în baza art. 187 alin. 1 pct. 2 lit g) CPC cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, pentru răspunsul incomplet depus la dosar. Încuviinţează obiectivele formulate de instanţă din oficiu, constatând că acestea se suprapun cu cel solicitat de către reclamant la fila 9, respectiv: - identificarea terenurilor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată prin schiţă şi vecinătăţi; - să se indice pe schiţă dacă terenurile sunt împrejmuite; - să se precizeze în posesia cui se află aceste terenuri; - să se precizeze actele avute în vedere la identificarea terenurilor; - să se precizeze dacă terenurile sunt înscrise în cartea funciară; - să se avizeze lucrarea la OCPI. În temeiul art. 331 Cod procedură civilă, se procedează la desemnarea expertului prin tragere la sorţi în persoana doamnei ...Stabileşte onorariu provizoriu în sumă de 1.500 lei, în sarcina reclamantului. Dispune emiterea adreselor către BLET Argeş pentru înştiinţare şi către expert pentru întocmirea lucrării după ce la dosar se va depune dovada achitării onorariului provizoriu. Amână judecarea cauzei la data de 11 ianuarie 2022, ora 9:30. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 19.10.2021Având în vedere şi poziţie apărătorului reclamantului, dispune citarea cu mandat de aducere a martorului ... pentru termenul următor. Revine cu adresă ca în precedent către Primăria Moşoaia, cu avertisment de amendă. Amână judecarea cauzei la data de 19 octombrie 2021, ora 9:00. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 29.06.2021Suspendă judecata cauzei, potrivit art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., în raport de lipsa părţilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Recursul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 06.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 06.04.2021Revine cu adrese către Primăria Moşoaia conform încheierii din 23.06.2020, cu avertisment de amendă. Se citează pentru termenul următor martorul ..., încuviinţat la termenul din 23.06.2020. Amână judecarea cauzei la 06.04.2021, ora 10:50. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Februarie 2021.
Incheiere de sedinta din 09.02.2021Amână judecarea cauzei pentru continuitate şi acordă termen de judecată la data de 09.02.2021, ora 9:00. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 08.12.2020Dispune suspendarea judecăţii cauzei, potrivit art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Recursul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 29.09.2020Încuviinţează proba cu înscrisuri pentru reclamant. Limitează proba cu martori la unul singur, încuviinţând pentru reclamant pe martorul ..., la alegerea acestuia. Se citează martorul ...pentru termenul următor. Constată că pârâtul nu a formulat întâmpinare astfel că potrivit art. 208 C.p.civ. este decăzut din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică. Prorogă discutarea probei cu expertiză topografică până după administrarea restului probatoriu. Emite adresele puse în discuţie către Primăria Moşoaia cu solicitările enunţate de instanţă. Amână judecarea cauzei la 29.09.2020, ora 10:50. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020Suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, potrivit disp.art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020, urmând ca, în temeiul disp.art. 42 alin.8 din acelaşi decret, în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată.
Incheiere suspendare din 14.04.2020