P****** M**** + a*** 1* r*********
ReclamantM**** M****** E********
ReclamantG***** Z*****
ReclamantŢ**** D**** I******
ReclamantS******* S***
ReclamantAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii Petriţa Mihai, M**** M****** E********, G***** Z*****, Ţ**** D**** I******, S******* S***, Moţiu Alina, Popescu Diana Mădălina, Rus Andrea, Ginga Radu, Wiener Anca, Neagoe Marian, Clepe Elisabeta reprezentaţi prin Sindicatul Democratic Învăţământ Arad, împotriva pârâtului Liceul Tehnologic „Henri Coandă”, şi în consecinţă: Obligă pârâta la plata dobânzii legale prevăzută de art.3 alin.3 din O.G. nr.13/2011 cu modificările ulterioare, respectiv rata dobânzii legale penalizatoare, stabilită la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale diminuat cu 20%, aferentă drepturilor băneşti cuvenite conform sentinţei civile nr.3367 din data de 17.12.2012 pronunţată în dosar nr.8422/108/2012 al Tribunalului Arad, în şnur cu decizia Curţii de Apel Timişoara nr.388 din 26.02.2013 pronunţată în dosar nr.8422/108/2012, pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii, respectiv începând cu data de 16 iulie 2016 şi până la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii. Obligă pârâta la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată parţiale în sumă de 350 lei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa publică din 23.09.2019.
Hotarare 584/2019 din 23.09.2019