B**** E***** N******
ReclamantP**** R** F*** S**
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul BĂLAN EDUARD, în contradictoriu cu pârâta PROFI ROM SRL. Reduce onorariul avocatului pârâtei la 5.000 lei. Obligă reclamantul să plătească pârâtului 5.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocatului şi respinge celelalte pretenţii cu privire la cheltuielile de judecată Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la TRIBUNALUL CLUJ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 28.07. 2020.
Hotarare 1416/2020 din 28.07.2020Amână pronunţarea pentru data de 28.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.07.2020în vederea studierii înscrisurilor depuse la dosar, acordă termen la data de 21.07.2020 sala 9 ora 11:00.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020SUSPENDAT DE DREPT.
Amână cauza pentru data de 31.03.2020.
Incheiere de sedinta din 03.03.2020in vederea depunerii de catre parti a unor înscrisuri la dosar
Incheiere de sedinta din 21.01.2020Amână cauza pentru data de 21.01.2020, în vederea audierii martorilor încuviinţaţi.
Incheiere de sedinta din 26.11.2019Amână cauza pentru data de 26.11.2019 sala 9 ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 15.10.2019Amână cauza pentru data de 15.10.2019 ora 10:00, în vederea administrării probei cu interogatoriu reclamantului.
Incheiere de sedinta din 03.09.2019