B***** I******
ReclamantM********* O***** P*** P*****
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată în dosar nr.15538/271/2019 de reclamanta B***** I******, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL ORADEA. Obligă reclamanta B***** I****** la plata către expertul tehnic judiciar Mancia Aurora a sumei de 800 lei, cu titlu de diferenţă onorariu încuviinţat conform încheierii de şedinţă din data de 12.01.2022. Executorie cu privire la plata diferenţei de onorariu expert. Admite cererea de chemare în judecată formulată în dosarul conexat nr.1575/271/2020 de reclamantul MUNICIPIUL ORADEA în contradictoriu cu pârâta B***** I******. Constată nulitatea contractului de închiriere pentru suprafeţele cu destinaţia de locuinţe din Municipiul Oradea nr. 423/27.06.2019, încheiat între Municipiul Oradea şi B***** I******. Dispune evacuarea pârâtei B***** I****** şi a persoanelor ce locuiesc împreună cu acesta din imobilul situat în Oradea, Judeţul Bihor. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi, 09.11.2022.
Hotarare 6959/2022 din 09.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 09.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 04.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 04.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 28.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 14.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 04.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 04.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2022Amână judecarea cauzei la data de 21.09.2022, faţă de lipsa reclamantei la interogatoriu,
Incheiere de sedinta din 15.06.2022În vederea administrării probei cu interogatoriul reclamantei, amână judecarea cauzei la data de 15.06.2022.
Incheiere de sedinta din 04.05.2022Repune cauza pe rol şi acordă termen de judecată la data de 04.05.2022
Incheiere de sedinta din 10.03.2022Pentru asigurarea continuităţii completului de judecată,
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2022Având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.pr.civ., instanţa va amâna pronunţarea, aceasta urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2022În vederea îndeplinirii obligaţiilor dispuse de instanţă,
Incheiere de sedinta din 12.01.2022Pentru a se comunica răspunsul la obiecţiuni cu pârâtul,
Incheiere de sedinta din 03.11.2021Pentru a se comunica obiec?iunile către expert,
Incheiere de sedinta din 08.09.2021Pentru studiul răspunsului la obiecţiuni
Incheiere de sedinta din 09.06.2021Pentru a se comunica obiec?iunile formulate la raportul de expertiză, în vederea formulării unui răspuns,
Incheiere de sedinta din 14.04.2021Pentru studiul raportului de expertiză,
Incheiere de sedinta din 03.03.2021Faţă de lipsa raportului de expertiză,
Incheiere de sedinta din 20.01.2021Faţă de lipsa raportului de expertiză,
Incheiere de sedinta din 09.12.2020Pentru efectuarea expertizei în construcţii,
Incheiere de sedinta din 28.10.2020Faţă de lipsa martorului la acest termen de judecată, urmând a se dispune citarea sa,
Incheiere de sedinta din 22.07.2020Suspendat de drept conform art. 412 alin.(1) pct. 8 C.pr.civ. rap. la art. 42 alin.(6) Decretul Preşedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României.
În vederea admninistrării probei testimoniale,
Incheiere de sedinta din 19.02.2020Pentru studiul întâmpinării
Incheiere de sedinta din 22.01.2020