M**** M*****
ReclamantI************ J******* D* P****** V*****
PârâtRespinge ca prescrise pretenţiile aferente perioadei 09.04.2015-23.07.2016 Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul M**** M***** în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poli?ie al Jude?ului Vaslui Obligă pârâtul în aplicarea art. 1 alin. 51 din OUG nr. 83/2014, începând cu 24.07.2016 să calculeze şi să plătească reclamantului suma compensatorie care trebuie introdusa in salariul de baza rezultată din acordarea sporului de studii superioare raportat la nivelul maxim aflat în plată corespunzător vechimii reclamantului, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Vaslui. Pronunţată azi 12.12.2019, în condiţiile art. 396 al.2 C.p.civ. , prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 380/2019 din 12.12.2019acordă teren reclamantului prin avocat ales să ia cunostintă de continutul precizărilor pârâtului depuse la dosar la prezentul termen
Incheiere de sedinta din 26.11.2019acordă termen ptr adresă pârâtului să precizeze dacă la data de 09.04.2015 exista în cadrul instituţiei pârâte personal aflat în aceia?i funcţie, grad, treaptă şi gradaţie cu cea în care se afla reclamantul în cauză, salarizat la un nivel superior decât acel al reclamantului care desfăşoară activitatea în acelea?i condiţii; să depună la dosar decizia/dispoziţia emisă reclamantului, valabilă începând cu data de 09.04.2015. Să precizeze în cadrul cărui departament a lucrat reclamantul în cauză şi să depună la dosar fişa postului, respectiv atribuţiile pe care le-a îndeplinit reclamantul începând cu data de 09.04.2015. Să precizeze dacă reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în sfera studiilor absolvite.
Incheiere de sedinta din 22.10.2019