Z****** C***** M*****
ContestatorZ****** M***** D****
ContestatorS* M***** T******** S**
ContestatorS* S****** B******* S**
IntimatAdmite cererea formulată de contestatorii Z****** C***** M*****, Z****** M***** D**** şi S.C. MARSAR TRANSPORT S.R.L., în contradictoriu cu intimata S.C. SILVOIL BUSINESS S.R.L., şi, în consecinţă: Dispune suspendarea executării silite pornite în dosarul execuţional nr. 2097/2019 al Biroului Executorului Judecătoresc Gîrdan Marius Florin, până la judecarea contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului nr. 15576/271/2019 înregistrat pe rolul acestei instanţe. Cheltuielile de judecată din prezenta cauză vor fi avute în vedere la soluţionarea contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului mai sus arătat. Prezenta încheiere se va comunica din oficiu şi de îndată executorului judecătoresc. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la data comunicării prezentei încheieri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţarea prezentei încheieri se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 25 noiembrie 2019.
Hotarare 6563/2019 din 25.11.2019în vederea deliberării
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2019