B**** M***** P*** S********* P*********** D** R****** "**********
ReclamantD******* G******* D* P****** A M*********** B********
PârâtD***** G***** M****** P*** S********* P*********** D** R****** "**********
ReclamantT**** S***** P*** S********* P*********** D** R****** "**********
ReclamantRespinge, în tot, acţiunea în contencios administrativ, introdusă de Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul" pentru membrii de sindicat Badea Marian, Dinica George Madalin, Tolos Stefan, în contradictoriu cu autoritatea publică pârâtă Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucuresti. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Arges - Secţia Civilă. Pronunţată azi, 14 Septembrie 2020, la Tribunalul Arges - Secţia Civilă, Complet specializat de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. -------------------------------- incheiere. Admite, în parte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, formulată de Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul", pentru membrii de sindicat Badea Marian, Dinica George Madalin, Tolos Stefan, în contradictoriu cu autoritatea publică pârâtă Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucuresti. Sesizează Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor: - art. 38 (2) lit. a) din Legea 153/2017; - art. 1(1) din OUG 9/2017; - art. 1 din OUG 99/2016; - art. 1(1) din OUG 57/2015; - art. 1(1) din OUG 83/2014; - art. 1(1) din OUG 103/2013; - art. 1(1) din OUG 80/2010; - art. 1(1)-(4) din Legea nr. 285/2010; - art. (1) lit. a) şi lit. b) din OUG 1/2010. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 1(5) din Legea nr. 285/2010. Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte soluţia de respingere. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Arges - Secţia Civilă. Pronunţată azi, 14 Septembrie 2020, la Tribunalul Arges - Secţia Civilă, Complet specializat de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 443/2020 din 14.09.2020Amâna pronunţarea la data de 14 09 2020. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 11 09 2020, la Tribunalul Argeş – Secţia civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2020În temeiul art. 520 alin.4 Cod de procedură civilă, suspendă judecata cauzei până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dosarului nr. 3029/1/2019. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată azi, 22 Noiembrie 2019, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, Complet specializat de Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere suspendare din 22.11.2019Se comunică instituţiei pârâte cererea prin care s-a invocat de către Sindicatul Poliţiştilor din România „ Diamantul” excepţia de neconstituţionalitate a art. 38 (2) lit. a din Legea 153/2017, art. 1(1) din OUG 9/2017, art.1 din OUG 99/2016, art.1(1) din OUG 57/2015, art.1(1) din OUG 83/2014, art. 1(1) din OUG 103/2013, art 1(1) din OUG 80/2010, art. 1 din legea 285/2010, art. 5 alin.1 lit. a şi lit. b din OUG 1/2010, cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere. Se comunică reclamanţilor, prin Sindicat, cererea de suspendare formulată de instituţia pârâtă cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acesta şi li se pune în vedere să indice în clar textul constituţional pretins încălcat de dispoziţiile legale în legătură cu care au invocat excepţia de neconstituţionalitate. Amână judecarea cauzei la 22 11 2019. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 10 2019, la Tribunalul Argeş-Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 25.10.2019