Dosar 1567/227/2019 din 07.05.2019

punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat (art.334 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1567/227/2019
Data dosar:
07.05.2019
Instanta:
Judecătoria Fălticeni
Departament:
.
Obiect:
punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat (art.334 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.05.2022 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Condamnare

    În baza art. 396 alin.1 si 2 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul P***** C*******, pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, prev. de art. 334 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.38 alin.2 Cod penal la pedeapsa de 1 (un) an închisoare . În baza art. 67 rap. la art. 66 alin.1 lit a) si b) Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin.1 rap. la art. 66 lit. a) si b) Cod penal va stabili în sarcina inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare si până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 396 alin.1 si 2 Cod procedură penală condamnă pe acelasi inculpat P***** C*******, pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare prev. de art. 334 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.38 alin.2 Cod penal la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În baza art. 67 rap. la art. 66 alin.1 lit a) si b) Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin.1 rap. la art. 66 lit. a) si b) Cod penal va stabili în sarcina inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare si până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 40 Cod penal constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infractiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinta penală nr.1344/21.05.2019 pronuntată de Judecătoria Iaşi în dosar nr. 18029/245/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 128/3.03.2020 a Curţii de Apel Iaşi . În temeiul art. 38 alin. 1 si 2 Cod penal cu aplicarea art .39 alin. 1 lit b C pen contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 4 ani si 6 luni închisoare stabilită prin Decizia nr. 128/3.03.2020 a Curtii de Apel Iaşi . În baza art.39 alin.1 lit.b) aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani si 6 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din pedepsele de 1 an aplicate în această cauză urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani si 2 luni închisoare. În baza art.45 alin.3 Cod penal contopeşte pedepsele complementare aplicate prin prezenta hotărâre cu pedeapsa complementară aplicată prin Decizia penală nr. 128/2020 a Curţii de Apel Iaşi , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin.1 lit. a) si b) pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei. În baza art. 45 alin.5 Cod penal contopeste pedepsele accesorii aplicate prin prezenta cauză cu pedeapsa accesorie aplicată prin Decizia penală nr. 128/2020 a Curtii de Apel Iaşi urmând ca inculpatul să execute pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin.1 lit. a si b Cod penal de la rămânerea definitivă si până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 404 alin.4 lit. a Cod procedură penală cu aplicarea art.72 Cod penal si art.40 alin.3 Cod penal deduce din pedeapsa rezultantă a reţinerii si arestării preventive de la 18.02.2018 la 29.03.2019 respectiv, a pedepsei închisorii executată în baza mandatului de executare nr.1484/2019 din 03.03.2020 a Judecătoriei Iaşi începută la data de 3.03.2020 la zi. Anulează mandatul de executare nr. 1484/2019 din 03.03.2019 a Judecătoriei Iaşi si dispune emiterea unui nou mandat de executare. În baza art. 112 alin.1 lit. b Cod penal confiscă plăcuţele de înmatriculare cu nr. K-VX239 de la inculpat, depuse la Camera de corpuri delicte din cadrul Politiei mun.Fălticeni conform dovezii nr. 111494 din 28.09.2016. Onorariul avocat oficiu de 868 lei, avocat Tătar Teona se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Obligă inculpatul să plătească cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 1500 lei din care 500 lei aferentă fazei de urmărire penală se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 mai 2022.

    Hotarare 134/2022 din 05.05.2022
  • Sedinta din data de 25.04.2022 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Termen preschimbat

    Ca urmare a procesului-verbal încheiat astăzi, 20.04.2022.

  • Sedinta din data de 26.01.2022 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 25.04.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2022
  • Sedinta din data de 11.10.2021 la ora 11:00

    Complet: C8
  • Amână cauza

    pentru atasarea unei decizii penale

    Incheiere de sedinta din 11.10.2021
  • Sedinta din data de 15.09.2021 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Amână cauza

    Amână cauza la 11 octombrie 2021 fa?ă de imposibilitatea audierii inculpatului prin videoconferin?ă . Prenun?ată în ?edin?ă publică, azi, 15 septembrie 2021.

    Incheiere de sedinta din 15.09.2021
  • Sedinta din data de 09.06.2021 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Amână cauza

    pentru lipsa aparare

    Incheiere de sedinta din 09.06.2021
  • Sedinta din data de 13.05.2021 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol si acordă termen la data de 09.06.2021, cu citare inculpat. Se emite adresă către Judecătoria Iaşi Biroul Executări penale pentru înaintarea sentin?ei penale nr. 1344/21.05.2019 definitivă prin Decizia penala nr. 128/03.03.2020 a Curţii de Apel Iaşi. Pronuntată în şedinţa publică.

    Incheiere de sedinta din 13.05.2021
  • Sedinta din data de 07.05.2021 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 13 mai 2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.05.2021
  • Sedinta din data de 05.05.2021 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 07 mai 2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 mai 2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.05.2021
  • Sedinta din data de 23.04.2021 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 05 mai 2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.04.2021
  • Sedinta din data de 20.04.2021 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area cauzei la data de 23.04.2021 Pronun?ată în ?edin?a publica din data de 20.04.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.04.2021
  • Sedinta din data de 05.04.2021 la ora 9:00

    Complet: C8 Arestati
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area cauzei la data de 20.04.2021 Pronun?ată în sedin?a publica din data de 05.04.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2021
  • Sedinta din data de 01.03.2021 la ora 9:00

    Complet: C8 Arestati
  • Amână cauza

    faţă de cererea de amânare depusă de apărătorul inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 01.03.2021
  • Sedinta din data de 15.02.2021 la ora 9:00

    Complet: C8 Arestati
  • Amână cauza

    pt administrarea probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 15.02.2021
  • Sedinta din data de 18.01.2021 la ora 9:00

    Complet: C8 Arestati
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei şi acordă termen la 15 februarie 2021, pentru administrare probe.

    Incheiere de sedinta din 18.01.2021
  • Sedinta din data de 11.11.2020 la ora 9:00

    Complet: C8
  • Amână cauza

    pentru audierea inculpatului arestat în altă cauză, prin videoconferinţă

    Incheiere de sedinta din 11.11.2020
  • Sedinta din data de 10.09.2020 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    pentru lipsa inculpatului si fată de cererea formulată de apărătorul acestuia

    Incheiere de sedinta din 10.09.2020
  • Sedinta din data de 28.04.2020 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Termen intermediar

    Constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, fără efectuarea vreunui act de procedură

    Incheiere de sedinta din 28.04.2020
  • Sedinta din data de 12.02.2020 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Faţă de cererea inculpatului, pentru a se prezenta apărătorul său

    Incheiere de sedinta din 12.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD