C******** J******* P******
ReclamantR**** G*** S*
PârâtAdmite în parte cererea introductivă avand ca obiect pretentii formulată de reclamantul C******** J******* P****** - PLOIEŞTI, REPUBLICII, nr. 2-4, Judeţ PRAHOVA in contradictoriu cu parata R**** G*** S* - sector 3, Bucureşti, TURTURELELOR, nr. 11A. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 27.520,84 lei reprezentând c/v prejudiciului cauzat prin întârzierea procedurii de atribuire şi la plata dobânzilor aferente, calculate la această sumă, de la data producerii prejudiciului şi până la data executării integrale a debitului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte cererea de suspendare. Cererea de recurs se va depune de la Tribunalul Prahova, Secţia a II- Civila de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.09.2019 Conform art.396 alin.2 C.proc.civ.pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1158/2019 din 10.09.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 10.09.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.09.2019 Conform art.396 alin.2 C.proc.civ.pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.09.2019pentru a acorda posibilitatea părţilor de a lua la cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 22.08.2019lipsa raport de expertiza
Incheiere de sedinta din 18.07.2019Preschimba din oficiu termenul de judecata din 19.09.2019, la data de 18.07.2019. Pronuntata in sedinta publică azi, 25.06.2019.
Incheiere de sedinta din 25.06.2019probe
Incheiere de sedinta din 20.06.2019probe
Incheiere de sedinta din 19.04.2019