A* K**** K*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4307/P/2018 din 10.01.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci privind pe inculpatul A* K**** K***** , trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul al cărui drept de a conduce era suspendat, prevăzută şi pedepsită de art.335 alin.2din NCP ( faptă săvârşită la data de 02.09.2018),a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A* K**** K*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri inculpatului A* K**** K***** şi procurorului. Pronunţată în camera de consiliu, de judecătorul de cameră preliminară, azi, 20.02.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 20.02.2019