B********** M****
Parte vătămatăD***** L**** I****
InculpatÎn temeiul art. 362 alin. (2) C. proc. Pen. raportat la art. 208 alin. (4) C. proc. Pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă prin Încheierea nr. 97/01.10.2019 a judecatorului de drepturi şi libertaţi din cadrul Judecatoriei Bacău în dosarul nr. 14908/180/2019, în baza căreia a fost emis Mandatul de Arestare Preventivă nr. 68/UP/01.10.2019 faţă de inculpatul inculpatului D L I, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev de art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. d) C.pen. În temeiul art. 208 alin. (4), art. 202 şi art. 223 alin. (2) C. proc. Pen. menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul D L I. În baza art. 242 alin. (2) C.proc.pen. respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul D L I, având ca obiect de înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai uşoară. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. Pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Ia act că inculpatul a fost asistat de avocat ales din cadrul Baroului Bacău. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.12.2019.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata670/2019 din 23.12.2019