S*** T*** S****** S***
Recurent ReclamantS*** I** S****** S*****
Intimat PârâtS************ S*****
Intimat PârâtAdmite recursul formulat de reclamanta-apelantă SC TOPO SERVICE SA, (cu sediul ), împotriva Deciziei nr.129 din 6 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 1572/258/2017. Casează în parte decizia atacată şi dispune trimiterea apelului spre rejudecare instanţei de apel. Definitivă. Pronunţată la data de 3 octombrie 2019, prin punere soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 827/2019 din 03.10.2019Amână pronunţarea hotărârii la data de 3 octombrie 2019, soluţia urmând a fi adusă la cunoştinţa părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 25 septembrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2019Suspendă judecarea recursului în baza art.411 alin. 1 punct 2 Cod procedură civilă.
Incheiere suspendare din 13.03.2019