Dosar 1573/117/2018 din 15.01.2019

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1573/117/2018
Data dosar:
15.01.2019
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.04.2019 la ora 8:30

    Complet: 3A
  • Schimbat total sau în parte

    Admite apelul declarat de pârâţii L.L.M, L.E, L.V, şi T.M.T. împotriva sentinţei civile nr. 478/F din 26.10.2018 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 1573/117/2018, pe care o schimbă în tot în sensul că: Admite excepţia lipsei de interes. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantele M.D. şi M.L.C. în contradictoriu cu pârâţii L.L.M, L.E, L.V, T.M.T, M.Z, şi M.D.L, având ca obiect constatarea calităţii de moştenitor după defunctul H.A.C, ca fiind formulată de persoane lipsite de interes. Respinge cererea apelanţilor de obligare a intimatelor reclamante la plata cheltuielilor de judecată. Decizia are drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Cluj. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 11.04.2019.

    Hotarare 73/2019 din 11.04.2019
  • Sedinta din data de 28.03.2019 la ora 8:30

    Complet: 3A
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 11 aprilie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD