B**** C*******
ReclamantB******** M***** B*****
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul B******** M***** B*****. Admite în parte cererea formulată de reclamantul B**** C*******, în contradictoriu cu pârâtul B******** M***** B*****. Obligă pe pârât să efectueze formalităţile necesare pentru radierea autoturismului marca VOLKSWAGEN, tipul BORA, număr de înmatriculare TM 14 WUN, număr de identificare al autoturismului WVWZZZ1JZW488654, de pe numele reclamantului din evidenţele Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş - Serviciul Public Comunitar Regim Permise şi înmatriculări a Vehiculelor, şi înmatricularea autoturismului pe numele său. Respinge, în rest, cererea reclamantului. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată azi, 31.10.2019, potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 11565/2019 din 31.10.2019amana pronuntarea la data de 31/10/2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2019