K***** S*****
InculpatÎn baza art. art. 263 alin (1) ?i (2) lit. “a” ?i “b” Cod Penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul K***** S*****, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de migran?i” (faptă săvârşită în data de 04.10.2019,). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, ce se va executa numai în situaţia în care pedeapsa închisorii va deveni executabilă. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administra?ia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Bucure?ti - Sector VI –Serviciul Salubritate şi Spaţii Verzi (udare spaţii verzi, întreţinere gazon, tuns gard viu, plantat material dendrologic, lucrări de dezăpezire, întreţinere gazon) sau la Arhiepiscopia Bucure?tilor pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 72 Cod penal şi art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 04.10.2019 şi a arestului preventiv de la 04.10.2019 la 17.11.2019 şi a arestului la domiciliu de la 17.11.2019 la 13.01.2019. În baza art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Kelbaş Samlman prin încheierea din data de 06.01.2020 pronunţată de Judecătorul de Cameră Preliminară de la Tribunalul Giurgiu în dosarul penal nr. 1585/122/2019/a1.4 . În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 200 lei în faza de urmărire penală) . Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În temeiul art. 399 alin. 1-4 Cod procedură penală, prezenta sentinţă este executorie în ceea ce priveşte măsurile preventive. Onorariul traducătorului de limbă turcă C.C, în sumă de 1350 lei, se avansează din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 24.02.2020.
Hotarare 40/2020 din 24.02.2020Amână pronunţarea la data de 24.02.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.02.2020Amână pronunţarea la data de 21.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2020