Dosar 1587/119/2019 din 04.11.2019

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1587/119/2019
Data dosar:
04.11.2019
Instanta:
Tribunalul Covasna
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.06.2020 la ora 9:00

    Complet: CC7
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată şi precizată de reclamantul P*** J***, în contradictoriu cu pârâta SC RO-TRANSPORT SRL. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 3195 lei reprezentând drepturile salariale aferente lunilor august, septembrie şi octombrie 2017, şi suma de 406 lei reprezentând compensarea în bani a 8 zile de concediu neefectuat în anul 2017. Obligă pârâta la actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi la achitarea dobânzii legale aferentă acestor sume, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată (4.11.2019) şi până la plata efectivă. Respinge restul pretenţiilor. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Tribunalului Covasna. Pronunţată azi,11 iunie 2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 374/2020 din 11.06.2020
  • Sedinta din data de 04.06.2020 la ora 9:00

    Complet: CC7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 11 iunie 2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.06.2020
  • Sedinta din data de 21.05.2020 la ora 9:00

    Complet: CC7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 4 iunie 2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.05.2020
  • Sedinta din data de 19.03.2020 la ora 9:00

    Complet: CC7
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 9:00

    Complet: CC7
  • Amână cauza

    Preschimbă din oficiu termenul de judecată în vederea soluţionării cauzei pentru data de 21 mai 2020, cu citarea părţilor.

    Incheiere de sedinta din 12.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD