M**** C*******
ReclamantA******** N******* P**
PârâtK***** L******
IntervenientRespinge excep?ia calită?ii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M**** C******* în contradictoriu cu pârâta ASOCIA?IA NUTRIVOL PAS ?i cu intervenienta K***** L******. Dispune anularea Hotărârii Adunării Generale a Asocia?ilor Nutrivol PAS din data de 19.08.2019. Constată dreptul de proprietate al autorului reclamantei Manea ?tefan asupra unui număr de 100425 de ac?iuni dobândite prin intermediul pârâtei la societatea comercială Fortisim S.A. Obligă pârâta să elibereze reclamantei un extras din Registrul Ac?ionarilor. Respinge cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei formulată de K***** L******, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Buftea, sub sanc?iunea nulită?ii. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 20.01.2021.
Hotarare 290/2021 din 20.01.2021Amână pronunţarea, la data de 20.01.2021. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 13.01.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.01.2021Amână pronunţarea, la data de 13.01.2021. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 30.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.12.2020Amână pronunţarea, la data de 30.12.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 18.12.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.12.2020Amână pronunţarea, la data de 18.12.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.12.2020Amână pronunţarea, la data de 03.12.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2020Amână pronun?area la data de 26.11.2020, pronun?area urmând a se face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei. Pronun?ată în ?edin?a publică, astăzi, 19.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.11.2020Amână pronunţarea, la data de 19.11.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2020Amână pronunţarea, la data de 04.11.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 20.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2020administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 22.09.2020Respinge ca inadmisibilă în principiu, cererea de intervenţie voluntară în interes propriu formulată de intervenienta K***** L****** în contradictoriu cu reclamanta M**** C******* ?i cu pârâta A******** N******* P**. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 27.08.2020.
Incheiere de sedinta din 27.08.2020Amână pronunţarea la data de 27.08.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 24.08.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.08.2020Amână pronunţarea la data de 24.08.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 11.08.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.08.2020Amână pronunţarea la data de 11.08.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 07.08.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.08.2020Amână pronunţarea asupra încheierii de admitere în principiu la data de 07.08.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 30.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.07.2020Amână pronun?area asupra încheierii de admitere în principiu la data de 30.07.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 14.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.07.2020Respinge excepţia lipsei calităţii semnatarului întâmpinării, de reprezentant convenţional al pârâtei A******** N******* P**, ca neîntemeiată. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 18.06.2020.
Incheiere de sedinta din 18.06.2020Amână pronunţarea, la data de 18.06.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 16.06.2020. Acordă termen de fond la data de 14.07.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2020Suspendat de drept în baza art. 42 al. 6 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă
Incheiere suspendare din 24.03.2020Lipsă de apărare
Incheiere de sedinta din 11.02.2020Pentru discutarea excepţiie lipsei calităţii de reprezentant al pârâtei
Incheiere de sedinta din 10.12.2019