P******* C****** H******* P*** P***** S***** C******* S*****
PetentC**** M****** I*****
IntimatAdmite cererea privind înlocuire amendă formulată de petenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ HAVÎRNA, prin Primar, având ca obiect înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum neachitat de 1305 lei stabilită în sarcina intimatei prin procesul-verbal de contravenţie serie PSVX şi număr 233005 din data de 31.05.2019, încheiat de I.P.J. Suceava, prin reprezentant legal, cu sancţiunea prestării a 105 de ore de activitate în folosul comunităţii, la Primăria com. Havîrna. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Darabani. Pronunţată azi, 28 noiembrie 2019, în condiţiile art.396 alin.(2) C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 925/2019 din 28.11.2019