B***** E*********** J*********** U******** F******
PetentF******* R****** I** S*
CreditorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul BEJ URSULESCU FLOAREA, (cu sediul, C.I.F.), privind pe creditoarea FERRATUM ROMÂNIA IFN S.A., (având CUI, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J, cu sediul social, cu sediul procesual ales), şi debitorul D. C., (CNP, cu domiciliul). Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu constând în Contractul de credit pentru nevoi personale nr. FERRATUM227373/27.06.2017, pentru realizarea creanţei având ca obiect suma de 349,24 lei reprezentând debit principal, comision de administrare şi penalităţi de întârziere. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra sumelor prevăzute în titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate, inclusiv asupra cheltuielilor de executare. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, în toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 Cod procedură civilă, azi, 05.12.2019.
Incheiere de executare silita 8901/2019 din 05.12.2019